Persoane interesate

26.07.2011

Aspecte dogmatice și liturghice în opera Mitropolitului Gurie Grosu




ASPECTE DOGMATICE ŞI LITURGICE
ÎN OPERA MITROPOLITULUI GURIE GROSU[1]


Mitropolitul Gurie Grosu – ierarh, învăţător şi martir
Întreaga opera scrisă de către Mitropolitul Gurie Grosu are o actualitatea deosebită. În fiecare publicaţie ierarhul, încă de pe timpuri când era preot-misionar, îndeamnă clerul, creştinii şi întreagă societate la păstrarea credinţei strămoşeşti şi demnităţii umane; mereu a stat la ideea reintroducerii limbii române în cultul bisericii ortodoxe şi în şcoli[2]; a muncit mult pentru învăţarea şi iluminarea poporului român din Basarabia, prin intermediul Tipografiei Eparhiale, revistelor eparhiale, şi în mod deosebit prin înfiinţarea primii instituţii teologice superiore – a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, care a adunat profesori laici şi bisericeşti cu nume notorii. A promovat cultura teologică, făcând-o cunoscută departe de hotarele Basarabiei.

În prezentul articol, voi reflecta un alt aspect important în opera Mitropolitului Gurie Grosu, cel al dogmaticii şi al liturgicii. Fiind un teolog iscusit şi „amator” al cultului creştin-ortodox, Mitropolitul nu afla o altă bucurie duhovnicească, decât cea a slujirii la Altarul lui Hristos. Dar, prin pilda personală, a reuşit să facă proces de deşteptare în inimile şi sufletele, cât a clericilor, atât şi credincioşilor, a sentimentului de dragoste faţă de cele sfinte şi sfinţitoare.

Despre dragoste:
În articolul „Înaintea cerului”, Gurie Grosu îndeamnă poporul să trăiască în dragostea creştină, la dragoste frăţească faţă de cei ce sunt prigoniţi pentru dreptate:
„... dragoste nu moare nici odată, ea biruie toate împiedicările, rupe peceţile, iese chiar şi din groapă. Dragostea este veşnic vie”[3].        

Cu prilejul zilei de 6 mai 1908, ziua de naştere a Împăratului rus Nicolae Romanov, publică articolul „Dragostea frăţească, frică lui Dumnezeu şi cinstirea stăpânirilor numaidecât trebuie pentru bunăstarea împărăţiei”, unde pune în lumină realitatea zilnică şi anume că a pierit dragostea dintre oameni şi s-a înstăpănit vrajba, cearta, pizma, trufia şi neîncrederea între ei; dar toţi oamenii sunt copii ai aceluiaşi Tată ceresc, toţi creştinii sunt mădulare ale aceleiaşi Biserici şi deci sunt fraţi după suflet şi face îndemn la iubirea frăţească, la dragostea unuia faţă de celălalt, ca astfel ţara să ajungă zile bune şi să fie bine tuturor[4].

Despre cinstirea duminicilor şi a sărbătorilor bisericeşti, ierarhul vorbeşte într-o pastorală „Cinstirea duminicii şi a sărbătorilor şi păcatul sudalmelor şi vorbelor urâte”, adresată păstoriţilor săi în luna iunie anului 1923, în care îndeamnă să respecte şi să cinstească duminici şi a sărbătorilor mai mari. Se solicită tuturor să respecte tradiţie, în duminici şi sărbători să meargă la biserică, nu la târguri. Tot în acelaşi an, într-o nouă pastorală, intitulată „Păcatul de la umblarea la iarmaroace în zile de duminici şi păcatul fumatului de tutun”, autorul demonstrează vatămă pentru creştinii vizitarea târgurilor în zile de duminici sau sărbători bisericeşti. Face trimiteri la canoanele sinoadelor ecumenice şi dintr-o carte pastorală a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni în privinţa cinstirii duminicii.  

„Sărbătorile creştine sunt zile de bucurie liturgică, de primire a Sfintei Împărtăşirii, prilej de sporită rugăciune şi de iubire frăţească. ...Adevăratul creştin trăieşte în fiecare zi – şi chiar la fiecare oră a zilei – un eveniment din istoria mântuirii neamului omenesc. Astfel, Biserica luptătoare, de aici, de pe pământ, şi Biserica biruitoare, din cer, alcătuiesc un trup viu şi armonios, al cărui Cap este Însuşi Domnul Iisus Hristos”[5].

Despre suferinţe şi necazuri:
„Noi înclinăm să învinuim de obicei, pe alţii în nevoile şi lipsurile ce suferim, aruncăm vina asupra mediului înconjurător, asupra societăţii, asupra regimului existent, asupra guvernului, şi mult ne apărăm drepturile noastre câştigate şi câteodată mai puţin meritate, dar foarte puţin cugetăm asupra obligaţiunilor noastre directe, ca creştini şi cetăţeni. Însă rădăcina răului trebuie, înainte şi mai vârtos decât toate, să o căutăm în noi înşine. „De unde-s”, - zice Sfântul Apostol, - „la voi vrăjbe şi certuri? Au nu de aici, de la poftele voastre, care se războiesc în membrele voastre?” (Iacov 4, 1)”[6].

Perioada de exil au fost pentru Mitropolitul „umilite de amărăciuni”[7]. Aflându-se într-o situaţie critică, ducând lipsuri şi neajunsuri, prigonit şi urmărit, Mitropolitul rămâne un creştin şi cetăţean vrednic. Iar pilda smereniei sale ne-a rămas şi în cuvântările scrise de ierarh:

„Dumnezeu pe cine îl iubeşte îl ceartă. ...De aceea mă mângâie şi mă întăresc în nevoile şi în suferinţele mele cu credinţă că Dumnezeu a dat încercări şi suferinţă tuturor bine plăcuţilor săi. Împărăţia lui Dumnezeu şi binecuvântarea cerului nu –sau câştigat decât prin martiraj şi mucenicie, după exemplul Însuşi al Mântuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos, care a murit pe cruce, ca apoi să învieze din morţi şi Să se ridice întru slava Lui, spre a judeca viii şi morţii, dând fiecărora parte care li se cuvine”[8].

Despre post:
„... Acum petrecem zilele Postului Mare şi pocăinţei. Să fie ele dar zile de pocăinţă a tot poporul în toate păcatele şi fărădelegile făcute de toţi, - în păcatele necredinţei, indifirentismului, a vorbirii în deşert, a beţiei, leneviei, fărădegrijii, a nerespectului faţă de părinţi şi de cei mai mari, a obijdei faţă de cei mai mici şi a neîngrejirii faţă de cei fără lucru şi nevoiaşi, a negrijirii datoriilor şi obligaţiilor, a slăbiri sentimentului de legalitate şi aşa mai departe”[9].

„Postirea trupească constă în abţinerea de la consumul produselor animale şi al băuturilor alcoolice, precum şi de la unirea trupească între bărbat şi femeie. Postirea sufletească înseamnă a-ţi feri propriul tău suflet-dar şi sufletele celor din jur – de toată răutatea (mândrie, pizmă, bârfă, zgârcenie, daruri şi vorbe urâte etc.). Asprirea postului s-au dimpotrivă, uşurarea lui (pentru copii, bolnavi, bătrâni, călători) – e bine să aibă binecuvântarea duhovnicului.

Postul este strâns legat de sărbătoare, fiind că bucurie duhovnicească a unei sărbători sfinte nu poate fi simţită cum se cuvine atâta vreme cât trupul nu este şi el curăţit şi el prin postire, iar sufletul cât mai luminat şi liniştit. Este bine ca postul să fie însoţit de rugăciune şi milostenie: rugăciunea întăreşte puterea de abţinere, iar milostenia arată măsura îmbunătăţirii noastre”[10].
           
Despre atributele Mântuitorului Hristos:
„Acum, anume trebuie să ne aducem aminte cuvintele din rugăciunea arhierească a Domnului: „Ca toţi să fie una: precum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, ca şi aceştia întru noi una să fie”. O, dacă această unire sfântă a lui Hristos s-ar pogorî la noi şi ne-ar înviora! În ea este viaţa noastră, tăria noastră, scăparea noastră de toate nevoile şi scârbele. Unirea este puterea, după cum din contra: împărţirea şi dezbinarea sunt slăbiciunea şi neputincioşia...”[11].       

„... Să vină dar, fraţilor, între noi sfânta unire în Hristos. Gândurile lui Hristos, iubirea lui Hristos, însuşirile Lui, iubirea Lui de oameni, jertfire de Sine a Lui până la moarte pe cruce...”[12].
           
Despre cinstirea icoanelor:
            În 1920, la Chişinău se tipăreşte o traducere efectuată de Mitropolitul Gurie Grosu din limba rusă, după M. Kalinev, fiind întitulată „Despre cinstirea sfintelor icoane”. Pe două coloane se redau întrebări ale unui sectant şi apoi răspunsul-comentariu al unui ortodox.

„Sfintele icoane, prin harul lor, nu numai că ne amintesc de Dumnezeu, de Maica, de Îngerii şi de Sfinţii Lui, ajutându-ne să ne rugăm fără împrăştierea minţii, cu luare-amin te ş cucernicie, dar ne pun în tainică legătură cu Persoanele pe care le reprezintă.

...Trebuie să ştim că nu icoana în sine ne ajută, ci Persoana al cărei chip e zugrăvit şi care e tainic prezent dincolo şi mai presus de icoană. Toate icoane pot fi făcătoare de minuni, căci toate sunt legate de puterea sfinţeniei”.

Despre servicii divine, liturghii şi Sfintele Taine:
            Mitropolitul face explicaţii dogmatico-liturgice asupra slujbelor ale Bisericii Ortodoxe. Astfel că, principalul săvârşitor şi administrator al slujbelor bisericeşti, menţionează autorul, este Dumnezeu, Cel care este şi Capul Bisericii; iar cel ce este botezat, întră în Biserica şi devine mădular al trupului mistic al lui Hristos.

În mod special, prezintă structura tipiconală ale laudelor bisericeşti: Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile. Dă lămurire fiecărei slujbe şi arătând originea sau geneza acestora în cultul creştin.

Aflându-se în scaunul de Botoşani, Gurie Grosu alcătuieşte şi publică paginile întitulate: Cuvioasa Maica noastră Parascheva cea nouă. Viaţa, moaştele şi minunile ei (Iaşi: Tipografia Naţională, 1919).

Iarăşi, adresându-se către fiii săi duhovniceşti, ierarhul îndeamnă, cum trebuie să poarte credincioşii după încheierea serviciului divin şi părăsirea locaşului sfânt:

„După slujbe, şi mai cu seamă după Sfântă Împărtăşanie, trebuie să avem mare grijă de sufletul nostru, să-l ferim de intinare şi deşertăciune. Sfinţii Părinţi numesc acest efort, această asceză, paza sufletului.

După terminarea slujbei, să nu ne lăsăm atraşi de discuţii lumeşti, de fleacuri sau bârfe! Să nu cădem şi bucuria şi iubirea care ne-a umplut sufletele! Să ne ferim de vulgarităţi şi ochiul, şi urechea! Să răspundem cu dragoste celor care ne vorbesc, schimbând însă vorba imediat ce am simţit că discuţia alunică spre rău, într-o formă sau alta.

Să nu uităm, deci, că liturghia iubirii lăuntrice de Dumnezeu, a cărei manifestare ascunsă este rugăciunea neîncetată, trebuie însoţită de liturghia iubirii de Dumnezeu prin slujirea aproapelui”[13].

Despre rugăciune:
A.                   Î-i învaţă pe credincioşii ce este rugăciunea
„Rugăciunea este cucernica vorbire cu Dumnezeu, prin care Îi cerem toate cele de trebuinţă nouă, Îi mulţumim pentru milele Lui, pe care le revarsă asupra noastră, sau Îl lăudăm, Îl proslăvim pe Dânsul”[14].

B.                   Î-i învaţă pe copiii să se roage
„Doamne, Sfinte Împărate
Noi, micuţii, te rugăm
Minte noastră o deşteaptă
Carte multă să învăţăm.
Carte multă sănătoasă,
Care face fericiţi
Pe copiii cei cuminţi”[15].

Concluzii
Mitropolitul Gurie Grosu este un ierarh al dragostei, al răbdării şi al smereniei, cel, care s-a sacrificat pentru Biserica lui Hristos, patria şi poporul român. A fost „pasionat la slujbei religioase în care simţea fiorii divini ai extazului, a mai suferit şi din cauza neîntrebuinţării sale, a apariţiei tot mai rare în preajma altarului”[16].

Pr. Dr. Maxim MELINTI

Note:

[1] Referatul a fost susținut în cadrul Simpozionului ştiinţific „Mitropolitul Gurie Grosu şi opera zidită în destin” 29 martie 2007, Chişinău (Moldova), organizat de Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.
[2] Gurie Grosu, primul arhiepiscop şi mitropolit al Basarabiei Româneşti (1920-1941) // Nestor Vornicescu. Studii de Teologie Istorică. Antologie. Craiova: Editura Mitropoliei Olteniei, 1998, p. 146.
[3] Gurie, ieromonahul. Înaintea cerului // Luminătorul, Nr. 4/1908, p. 32-35.
[4] Cf. Gurie Grosu, primul arhiepiscop şi mitropolit al Basarabiei Româneşti (1920-1941) // Nestor Vornicescu. Studii de Teologie Istorică. Antologie. Craiova: Ed. Mitropoliei Olteniei, 1998, p. 148.
[5] Carte de înţelegere a rugăciunilor de toate zilele şi a slujbelor bisericeşti. Alcătuirea Înalt Prea Sfinţitului Gurie Grosu, Mitropolitul Basarabiei, adăugită şi actualizată (în cont. Carte de înţelegere). Bucureşti: Ed. Christiana, 2004, p. 79-80.
[6]  Gurie, mitropolitul. Cuvântarea rostită la slujba Pasii. Chişinău: Ed. Secţiei Culturale Eparhiale, 1933, p. 8
[7] Mitropolitul Gurie şi „cazul” său // Buzilă Boris. Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia. Bucureşti-Chişinău, 1996, p. 323.
[8] Gurie, mitropolitul. Denunţarea complotului apocaliptic. Bucureşti: Tipografia A-B-C, 1937, p. 16.
[9]  Gurie, mitropolitul. Cuvântarea rostită..., p. 14.
[10] Carte de înţelegere..., p. 82.
[11]  Gurie, mitropolitul. Cuvântarea rostită..., p. 6.
[12]  Gurie, mitropolitul. Cuvântarea rostită..., p. 9.
[13] Carte de înţelegere..., p. 101, 102, 103.
[14] Carte de înţelegere..., p. 7-8.
[15] Гурие, архимандрит. Букоавна молдовенеаскэ. Кишинэу: Типография Епархиалэ, 1909, p. 3.
[16] Mitropolitul Gurie şi „cazul” său // Buzilă Boris. Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia. Bucureşti-Chişinău, 1996, p. 232.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu