Persoane interesate

05.01.2012

Recunoştinţă pentru preoţii capelani care deservesc instituţiile penitenciare

16 decembrie 2011



În legătură cu cea de a 15-a aniversare de la constituirea sistemului penitenciar din Republica Moldova, preoţii capelani Prot. Corneliu Dobrogeanu, Preşedintele Departamentului Mitropolitan de Conlucrare cu Forţele Armate şi Ministerul Justiţiei, Prot. Maxim Melinti, Prot. Andrei Branişte şi Pr. Nicolae Andrieş, care deservesc instituţiile penitenciare, au fost decoraţi cu Medalia Jubiliară "Sistemul Penitenciar al Republicii Moldova - 15 ani". 

Cu acest prilej părintele Corneliu a dat citire unui mesaj de felicitare din partea Mitropolitului Vladimir, după care a mulţumit personal reprezentanţilor Ministerului Justiţiei şi în special celor ai Departamentului Insituţii Penitenciare pentru deschiderea lor în privinţa colaborării cu Biserica Ortodoxă din Moldova, a urat din numele slujitorilor decoraţi tuturor angajaţilor acestei structuri multă preseverenţă şi tărie în importanta şi deloc uşoara lor misiune, exprimându-şi speranţa că colaborarea dintre Minister şi Mitropolia Moldovei va înregistra rezultate tot mai bune, axate pe oferirea asistenţei spirituale tuturor persoanelor implicate în activitatea acestei instituţii de forţă.

La rândul lor, reprezentanţii Departamentului Insituţii Penitenciare au mulţumit slujitorilor pentru dăruirea lor şi activitatea misionară pe care o fac atât printre angajaţi cât şi printre deţinuţi, oferind acea indispensabilă hrană spirituală, menită să aducă răbdare, întărire şi pace între oameni.

Sursa: mitropolia.md 











Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu