Persoane interesate

02.12.2015

Pentru tinerii noștrii teologi, care doresc să slujească Domnului și poporului!





O facultate de Teologie nu pregătește atât pentru o carieră numai sau o funcțiune în înțeles obișnuit, cât desăvârșește pentru misiune, care e pe pământ cea mai sfântă; cea mai grea, desigur, dar și cea mai frumoasă. Și chiar dacă ar fi ca nu toți studenții noștri să ajungă a servi lui Dumnezeu și oamenilor purtând cinstita haina preoțească, nu trebuie uitat că au de purtat cu tot atâta vrednicie – căci nu e de mai puțin preț, ba uneori să găsește chiar mai rar decât o haină preoțească – un nume de creștin, și înțeleg de creștin adevărat. Căci nu a fi preot e cel mai greu e cel mai greu și mai de cinste lucru, ci a fi mai întâi creștinul care trebuie pentru aceasta. Și studentul nostru trebuie să înțeleagă azi în școală și să confirme mâine în viață că această datorie e cea dintâi și cea mai mare a conștiinței sale. Și că a veni la o facultate de Teologie nu însemnează numai a-și asigura prin diploma ei o posibilitate de bun trai crescută și un drept la aspirații mărite în viață, ci a fi luat o hotărâre de care rămâne legat la tot pasul, cu tot cugetul și cu toată fapta lui”.


Prof.dr. Teodor M. Popescu (1893-1973)

Preocupări și îndemnuri pentru studenții noștri, 
în ”Raze de lumină”, anul I (1929), nr. 6, p. 299-300.


P.S. Înviti pe toți studenți de la teologie la o meditație asupra cuvintelor scrise acum aproximativ 90 de ani în urmă. Slujirea preoțească trebuie să fie o vocație, o chemare înaltă, și nu un prilej pentru un câștig și agonisirea onorurilor. Cu gânduri bune pentru viitori păstori, preot. Maxim Melinti

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu